Tailanda - Nordul Thailandei

(Pagini) > > > Nordul Thailandei

Chiang Mai

Oraşul Chiang Mai este mândria nordului Thailandei. Este un oraş superb înconjurat de natură sălbatică, construit pe ruinele unui oraş antic. Chiang Mai iese în evidenţă prin abilităţile meşteşugăreşti ale locuitorilor. Populaţia de aici confecţionează superbe produse din lemn , argint şi mătase. Chiang Mai oferă de asemenea, posibilităţi de cazare calitativă, o mulţime de restaurante plăcute şi locuri de distracţie. Aici se află peste 500 de temple impresionante, datând din secolele 13-16. Nu toate şi-au conservat înfăţişarea iniţială, însă cu toate acestea arhitectura locală este originală şi tradiţională.

Centrul cultural

În centrul cultural al oraşului puteţi admira o colecţie frumoasă de obiecte de artă de mare valoare, care reprezintă ecoul culturii tradiţionale de nord. Aici se organizează spectacole de dansuri populare, pe timpul cărora, veţi servi o cină tradiţională thailandeză.


Grădina zoologică şi parcul Doi Suthep


Grădina zoologică din Chiang Mai este un areal natural amplasat  pe versantul muntelui Doi Suthep. Aici puteţi întâlni mai mult de 200 de specii de păsări şi mamifere exotice. În parcul naţional învecinat Doi Suthep, care se întinde pe 262km², puteţi admira numeroase monumente, cum ar fi palatul Phu Phing în preajma căruia se află grădini superbe, satul Dio Pui, care  prezintă viaţa tradiţională a triburilor de Hmongi, cascada Huai Kaeo, care vă va fermeca cu atmosfera sa şi împrejurimile naturale superbe şi nu în ultimul rând grădina botanică Huai Kaeo, unde se găsesc numeroase soiuri de plante tropicale.

Târgurile de noapte

Târgurile de noapte din Tailanda se numără printre atracţiile tradiţionale ale oraşelor. Acela din Chiang Mai,  după ora şase seara, devine un loc gălăgios şi aglomerat în care răsună râsul, vociferările, ofertele şi negocierile. Aici puteţi cumpăra cu adevărat orice se fabrică în această regiune, de la suveniruri, până la îmbrăcăminte şi alimente.

Lamphun

Lamphun este un oraş liniştit situat pe malurile râului Kuang, care îi atrage pe turişti cu locurile sale istorice, dar mai ales cu o natură proaspătă, cu păduri şi lacuri impresionante.

Templul Wat Phra That Harinphunchai

Acest templu respectat, construit cu opt secole în urmă, se mândreşte cu un turn înalt de 46m, cu arcadele sale arhaice şi statuile de lei, de la intrare. În clopotniţa acestui templu se află probabil, cel mai mare clopot din întreaga lume.
Wat Chamthewi

Acest templu care a fost construit în 1298, are o bază pătrată în jurul căreia se află 60 de nişe. În fiecare dintre acestea se găseşte câte o statuie a lui Buddha. Interesant este faptul că, alături de fiecare statuetă este depusă câte o parte din cenuşa împărătesei Chamthewi.

Muzeul Naţional Hariphunchai

Muzeul Naţional Hariphunchai este un rai pentru turiştii care admiră, antichitatea, evul mediu şi diferitele culturi ale Asiei. Aici se găsesc exponate arheologice, mărturii ale evoluţiei istorice, spre exemplu schelete umane, unelte de vânătoare şi de bucătărie şi obiecte de artă din epoca de piatră.

Chiang Rai

Chiang Rai este partea cea mai de nord a Tailandei, căreia i se mai spune Triunghiul de aur, întrucât aici se întâlnesc frontierele Tailandei, Laosului şi Burmei. Această regiune va fi apreciată de cei care preferă plimbările şi nu duc dorul mării şi plajelor. Regiunea este înţesată munţi împăduriţi şi natură frumoasă, sate de munte şi monumente istorice,.

Muzeele Up Kham şi Ho Watthanatham Nithat

Aceste două muzee se numără printre cele mai vizitate locuri din regiune. Muzeul Ho Watthanatham Nithat expune scrieri antice, artefacte, literatură tradiţională tailandeză şi mărturii scrise ale istoriei cultivării opiumului. Muzeul Up Kham se mândreşte cu colecţia de obiecte care au aparţinut regilor.

Wat Phra Kaeo

Templul Wat Phra Kaeo din secolul al XIII-lea, este cel mai important templu al oraşului. Este înconjurat de o legendă care spune că acoperământul statuii lui Buddha a fost lovit de un fulger în secolul al XV-lea, în urma căruia a apărut o statuetă neagră a lui Buddha, care apoi s-a transformat în Buddha de Smarald. Potrivit legendei aceasta a făcut minuni şi în final a poposit în templul Phra Kaeo la Bangkok.

Printre alte locuri vizitate din Chiang rai se numără:

cascada Khun Kon înaltă de 70m, care este considerată a fi cea mai frumoasă din această regiune. Malurile râului Haad Chiang Rai care au devenit ţinta excursiilor exploratorii.

Ultimele curiozităţi...

22.11.2011 Malaezienii thailandezi
15.11.2010 Boxul thailandez
10.06.2010 Ban Chiang

Ultima discuţie...

02.04.2012 tailanda
01.04.2012 Buna

Ultima fotografie...

tuktuk
transport
piaţă
comercianţi
maimuţă