Thailanda este o ţară extrem de interesantă, care oferă vizitatorilor ei posibilităţi nesfârşite de cunoaştere. Golful Thailandez, unde se află peste 750 de insule mai mari şi mai mici, etalează o natură exotică unică, o mare superbă, locuri excelente pentru scufundări, dar şi facilităţi de cazare şi servicii de calitate. Haideţi să trecem în revistă alte locuri interesante din Golful Thailandei.
Ko Bolon
Ko Bolon sunt insule mai mici care se găsesc în parcul naţional Petra Islands. Pentru iubitorii scufundărilor şi a vieţii submarine, aici este un adevărat rai, cu peşti exotici, cum ar fi peştele tigru, steaua de mare, dar şi impresionanţii corali coloraţi. Aceste insule sunt potrivite pentru acei dintre dumneavoastră care tânjiţi după o natură virgină, mare cristalină şi o vacanţă romantică lipsită de agitaţia şi larma oraşului.
Ko Adang
Ko Adang sau cum i se mai spune, ţara coralilor, este un grup de insule în parcul naţional Tarutao. Aceste insule se evidenţiază printr-o multitudine de frumuseţi naturale, cum ar fi marile lacuri cu ape limpezi, cascadele, pâraiele şi plajele nesfârşite cu nisip alb, care sunt scăldate de o mare limpede şi liniştită.
Ko Hin Ngam
Insula Ko Hin Ngam face parte din arhipelagul Ko Adeng, iar aici se află frumuseţi naturale, care atrag milioane de turişti din întreaga lume. Sunt interesante marile pietre şlefuite, care după secole întregi au dobândit o formă ovală minunată şi o suprafaţă netedă neasemuită. Pietrele lucesc în toate culorile, trecând de la alb la roşu şi maro, şi sunt împodobite cu cercuri şi alte forme create de natura însăşi. Pe această insulă nu există posibilităţi de cazare, dar acest lucru mu schimbă cu nimic faptul că, locul pare anume creat pentru excursii romantice.
Ko Kradan
Această insulă de 600 de acrii, care se află în administraţia parcului naţional Hat Chao Mai, este foarte bogată în special în cocotieri şi arbori de cauciuc, ale căror plantaţii se află în numeroase locuri de pe insulă. Ko Kradan oferă posibilităţi plăcute de cazare, plaje curate, cu nisip alb şi fin, dar în primul rând apă limpede şi şansa se a admira coralii multicolori şi a bogăţia vieţi submarine.
Ko Hay
Insula Ko Hay, care se află la sud de insula Phuket, este renumită în special datorită superbelor recifuri coraliere şi a două plaje minunate situate la nord şi la vest. Această insulă de corali oferă o cazare de calitate, posibilităţi de scufundare şi alte distracţii.
Ko Chang
Insula Ko Chang se numără printre insulele cele mai îndrăgite de turişti. Cu o lungime de 30 km şi o lăţime de 18 km, se mândreşte cu titulatura de cea de a doua insulă ca mărime a Thailandei. Dacă vă aşteptaţi că aici veţi întâlni un centru turistic agitat, veţi fi plăcut surprinşi. Ko Chang este un loc exotic liniştit şi netulburat, cu multe plaje lungi şi corali. Este locul unei flore şi faune bogate. Aici se află aproximativ 80 de bungalouri pentru cazare, aşa că, dacă doriţi o odihnă netulburată de nimic, mergeţi la Ko Chang.
Ko Khao Phing Kan
Ko Khao Phing Kan este într-adevăr o insulă foarte mică, dar cu atât mai interesantă. Ştiţi de ce? În golful ei se află curiozitatea naturală cunoscută în întreaga lume – Ko Khao Tapu adică, „cuiul“. Este o stâncă fără maluri, care se lăţeşte pe măsură ce iese din mare. Această stâncă a devenit renumită datorită filmului cu James Bond, Omul cu arma de aur.